Cea mai buna varianta a mea si totusi nu e destul. Credeam despre mine, asa cum cred ca gandesc toti despre ei insisi, ca sunt mai mult decat un produs. Ca sunt un om printre oameni si ca apreciem unii la altii valente umane, ca vorba aia, conteaza planul spiritual si emotiile pe care le putem genera in ceilalti. Credeam ca-mi lipseste umanitatea, empatia, altruismul si m-am zbatut sa mi le gasesc, sa mi le slefuiesc. Mi-am canalizat toata energie in directia asta. am incercat sa-mi infrang demonii (asa cum ar trebui sa facem toti...nu sa ii ignoram si sa distruga orice viitor moment frumos cu care ne bucura karma) sau macar sa fac pece cu ei. Nefiind nevoit sa ma confrunt cu demonii altuia am crezut ca am reusit. Totul a tinut pana cand altcineva mi-a starnit interesul. Tot ceea ce am crezut despre mine, despre faptul ca am reusit sa fac pace cu mine insumi,ca am reusit sa ma slefuiesc si sa ma accept asa cum sunt, s-a naruit ca un castel de carti in vant. Am impresia ca am stat intr-un glob de cristal, ferit de orice si rupt de realitate. Realitatea fatica e alta: nu conteaza cine esti, ce inspiri, ce principii ai, ce sentimente provoci...conteaza ce poti si ce ai la modul cel mai pragmatic. Lumea e schimbata de mult timp. Sau poate asa a fost tot timpul, ori exista (mai mult ca sigur) o ciclicitate. Timpul visurilor a trecut. Don Quijote nu a existat. Marketingul si consumul au castigat. Tot timpul am considerat ca cea mai importanta e capacitatea de a impartasii. este! Dar doar in sens unidirectional. Oamenii sunt dispusi sa ofere doar cand privesc in sus. Oare asa sunt si eu? Dau nu unde simt sau unde e nevoie ci unde as avea ceva de castigat? Oare chiar am atins culmea ipocriziei si nu constientizez? Neconditionat, liber de prejudecati, bucuria sincera pentru un gest frumos, aprecierea lucrurilor marunte ce insenineaza clipa si fac viata frumoasa, o trasatura atragatoare descoperita in celalalt, fericirea momentului cand esti tinut cu afectiune in brate si sarutat cu pasiune chiar nu mai conteaza?



O lacrima imi curge din ochi, mi se prelinge pe obraz, imi umezeste buzele si-mi aminteste gustul iubirii



Azi, dimineata, sunt melancolic. Plutesc, zbor, zambesc, ascult Nicu Alifantis si Alexandru Andries. Imi amintesc cum era, cum va fi si cum e sa iubesti femeia si ea ca un copil strengar sa ti se arate de dupa colt , ca apoi sa se ascunda din nou, ca mai pe urma sa-ti tulbure din nou viata, sa-i dea inca odata culoare. <

Un inger a coborat din cer in calea-mi, am ingenuncheat, am plans si am sperat, ca va fi lumina, steaua si iubirea-mi Cand m-am rugat Dumnezeu a plans si intelesu lacrima lui a cazu pe pamant si te-ai nascut, un inger parca coborat din ceruri pe pamantu ce nu-l inteleg, nu-l simt si pe care nu-l umblu Soarele meu esti lumina in bezna vietii mele precum luceafarul e cel mai mandru printre stele tu iubirea mea esti magia existentei mele

Blogger Template by Blogcrowds