Legenda Lupului Alb

Suntem noi ceea ce facem (cariera, jobul si activitatea cotidiana) sau suntem ceea ce suntem (ca fire, caracter și trăiri)?

Îmi închipui o discuție între un boschetar (b) și un înalt funcționar public (f).

(b) tu ști cine sunt eu?
(f) nu, dar tu ști cine sunt eu?
(b) nu
(f) ...tacere...tu ști cate am făcut eu pentru țara asta, între ce lume mă învârt eu, cîți bani am și câtă putere? Eu sunt cel ce dă ora exactă!
(b) eu nu am ceas, nici nu stiu ce zi e...mă trezesc cand pot, adorm când apuc, mănânc ce prind...subexist
(f) îți trăiești viata de pomană! ești un parazit...
(b) de ce spui asta? îmi dai tu să manânc? pana să vorbim nici nu știai că exist...
(f) cum de ce zic asta? tu treci prin viță ca un mare anonim
(b) așa o fi, nu știu...

Boschetarul a continuat să fie boschetar, iar funcționarul și-a continuat cariera.

Ideea ce mi-a venit e urmatoarea: la orice scara putem fi, suntem boschetari sau mari anonimi pentru altii. O fi știind exchimoșul de Obama? Nu cred, acolo nu e televiziune, internet si nici ziare nu sunt.

Toți suntem oameni și avem aceleași nevoi fiziologice, asta e o certitudine...restul e pamflet, detaliu și...istorie.

Dacă ar fi să fie o "judecată de apoi" și presupunând că nici boschetarul și nici funcȚionarul nu au comis greșeli inimaginabile; pentru ce vor da ei socoteală? Pentru ceea ce au fost ca și caractere sau pentru ceea ce au făcut ca și fapte? Cel mai simplu ar fi să zici ca pentru ambele, dar totuși ce atârnă mai greu in balanță? Unii ar fi tentați să zică: Faptele, doar nu ne trezim degeaba în fiecare dimineață! Dar oare chiar contează pentru pamânteanul din celălalt capăt al planetei că unul dintre noi e mare și tare la el in bătătură (mare avocat, doctor etc)? O să ziceți, păi ce caracterul i-l va ști? Să presupunem că se vor întălnii oare marele nostru om va avea o atitudine de grandomanie, infatuare, va privii de sus si la modul de suprafata celalalt colocuitor al acestei planete?

Dar dacă intreaga noastră viață ar fi un rol dintro piesă de teatru cu un singur actor și toate personajele și situațiile or fi fost fictive? Ne trezim la sfârșitul piesei ca pe celalalt scaun de la masa nu e asezat nimeni și ca in tot acest timp am avut un monolog... Sunt unii ce-și trăiesc atât de intens monologul!

CE E MAI IMPORTANT PENTRU TINE: VIAȚA SAU CARIERA?




PS: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare si mai adaug: simt, scriu si mă exprim