Legenda Lupului Alb

se spune ca vietile unora sunt legate peste granita timpului, o conexiune al carui ecou strabate veacurile

In dimineata vietii mele s-a nascut un vis
o batrana ursitoare la capu-mi sta
si-arunca nenorociri si rele, cu toate in abis.
O tanara zeita, acea femie-mi prezicea.

Cand va sa vina la timpul vietii mele
a babei zicere, o dulce profetie
cu toate vor murii si vor renaste
din acea mareata dulce nesfarsita implninire.

E destinul meu sa te gasesc si pretuiesc
e soarta ta sa ma lasi sa te ador, sa te iubesc
sa ne juram amorul pe-a duhului eternitate
peste mari, campii si stele si ape nesarate.


PS: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare si mai adaug: simt, scriu si mă exprim

atunci când florile îmi vor cădea
si frunzele asemenea
când îmi va mai ramane decât tulpina;
atunci sa vi sa-mi zici ca iarna are curcubeu
si vara ninge
când plânge diamantul înaltului ghețar
si sticletele vieții raspnadeste negrul de stejar
atunci sa vi sa mă trezești, sa-mi zici ca totul fu-n zadar
ca nu te risipești
când zâmbetul izvorului ascuns iți va ajunge la urechi
sa ști ca eu sunt cel care te-a dus
pe culmi si vai de umbra nepătrunse si-nțelese.
iar tu când singura vei sta albastrul sa-l cuprinzi
....................


PS: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare si mai adaug: simt, scriu si mă exprim

In lumea mea totul e alb,
Sunt si animale-n lumea mea
Si ele sunt tot albe si florile sunt albe
Iarba e si ea alba, de-altfel ca si norii.
Totul e alb ca lumea mea, nu poți vedea nimic
Totul e de un alb netransparent si infinit.


IN LUMEA TA OARE CUM E?

Si totuși, tu femeie, daca ai vedea 5 flori, in lumea mea, ele cum ar fi ce culoare ar avea? Nu te chinui sa-mi răspunzi știu ca nu poți, vroiam decât sa-ti spun ca pot fi 5 flori (...) in lumea mea.


PS: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare si mai adaug: simt, scriu si mă exprim

Din lumi nestinse si lumini îndepărtate,
Din cețuri dense si nopți înfrigurate,
S-a născut o stea si tot atâtea șoapte,
S-a desprins o raza ce negura desparte.

Din vremuri stinse si limbi de mult apuse
Din cerescul foc si sfânta piatra de altar
S-a împlinit un mit si multe vorbe spuse,
S-a făurit un gand, ce n-a fost in zadar

M-ai ars, m-ai făcut scrum
Dar eu cu forțele-adunate,
Am renăscut.
Scrumul m-a ajutat,
Era regenerant.
Doar si tu ai fost la fel.
Era parte din tine.
Iți mulțumesc, cu toate ca n-ai vrut.
M-ai recreat, dar nu iți aparțin.
Acum te răzbuni, te supăra greșeala.
Eu sunt insignifiant, nu am cum sa te ajut.

As vrea sa pot tine piept
Valurilor marii, razelor de soare
Vanturilor, fulgerelor,
Sa pot sa mangai alba luna.

As vrea sa pot sa fiu al tău
Sa mă scufund in culoarea
Ochilor tai,
Albaștrii ca cerul senin.
Sa pot sa-ti mangai parul moale.

Ondulațiile tale mă înnebunesc,
Sânii tai mici ca doua mere
Sunt dovada puritanii tale
Ești tot ce vreau, sunt tot ce ai.

Vei fi iubita mea ancestrala
Frumoasa ca luminile nordului
si eu te voi iubii, te voi adula atât,
Atât de mult si tu mă vei trăda

Mă vei insela cu acea stea
Ce va sclipi prima mai puternic
Pe bolta infinitului univers celest
Cu acea stea ce va sclipi ca tine.

Acum cat timp mai ești a mea
Voi încerca sa-ti demonstrez
Ca nu merit sa fiu înlocuit c-o stea,
Caci ea sclipește-un pic si moare


SAU


Va fi iubita lui ancestrala
Frumoasa ca luminile nordului
Si o va adula enorm de mult
Si ea îl va cauta o eternitate.

Îl va caută ca pe acea stea
Care strălucește prima pe cer
Pe bolta infinitului univers celest
Ca pe acea stea ce sclipește ca ea

Nu știu ce ești si cine ești
Nu știu ce iubești si ce dorești
Dar știu ce-mi provoci; ura.
Nu vreau sa știu ce fura.


Vreau sa te vad slab si singur
Vreau sa te vad cerșind
Prietenia si ura celorlalți
Prietenia celui ce l-ai negat.

Ploua mărunt si-mi machina trupul,
Ploua constant si-mi topește ființa,
Ploua de ore-n sir nu mai am suflet
Ploua de zile întregi nu mai sunt eu.

De atesta ploaie a putrezit totul,
Atâta apa mi-a innecat amorul
Sunt ud si greu si mă scufund
Mă duc cu totul, mă îndrept spre fund


Sunt singur in aceasta imensitate de ape...

Mic obiect al obscurității
Intens complexat de mărime
Stresat de tot ce ti-e in jur
Urmărit de obsesiile realității.
Măcinat de grijile inferiorității

Tu fanfaron al circului invidiei
Tu care-ncerci sa te evidențiezi
Prin versuri si rime ale obsesiei
Prin atacuri josnice, tu creezi?

Ești slab si inferior creației
Ești o eroare a artei poetice
Tu care scrie versuri in lisa de idei
Mi-e mila de a tale atacuri ritmice.

Cantitate de beție inconștienta
Cauzata de starea de somnolenta
E acea perioada utopica a omului
Este podoaba, e fructul somnului.

Este cauzat de dorințe acute
Durează puțin, rezulta multe.
Atâtea stări de plăcere si frica,
Dar adevăruri in cantitate mica.

Vremea vremuiește,
Timpul dăinuiește
Clipa se stinge
Dragostea se-atinge.

Vremea vremuiește
Viața se traiste
Clipa-i trecătoare
Amoru-i ca o floare

Un vis al tinereții
Se-npleticeste-n zbor.
O unda a tristeții
Aluneca domol.

Un gand al tinereții
Ce zburda nemilos
O amintire-a vieții
Un falnic chiparos.

Un fapt al batranetii
Adie din si in trecut
O chemare-a dimineții
Ce-n noapte a tăcut.

Vreau sa-ti dau ce n-ai primit,
Vreau sa primesc ce nu s-a împlinit.
Vreau sa-mplinesc ce s-a rostit
Spun totuși ce s-a povestit.


Nu vreau sa pierd ce am avut,
Nu vreau sa am ce am făcut.
Nu vreau sa fac ce a trecut,
Fac totuși ce poate-a durut.

Când vântu-mi crestează fata si oamenii mă dor,
Când viața-mi e potrivnica si nu mai pot sa zbor,
Când nicio speranța nu a rămas si toți au plecat,
Tu, o dulce mama, ești singura căreia i-a mai pasat.

Tu care nu ști ce-i liniștea si prea mult sau prea puțin,
Tu al cărei durere si suspin pentru mine devin un chin,
Tu care pentru alții nu ai nimic dar pentru mine totul,
Tie iți dăruiesc o petala, pe-o raza, ce sa-ti aline oful.

Mugurii-nfloresc când vorbești,
Soarele răsare când zâmbești,
Natura-nvie-n jurul tău.
Ești apogeul sufletului meu!

As vrea sa pot sa-ti fac,
O mantie din cerul înstelat.
In luminoșii sori sa te îmbrac,
As fi făcut orice, dar tu m-ai inselat.

Am încercat sa te fac fericita,
Dar nici D-zeu nu ar putea sa o facă.
Am fost sincer, ai zis ca te mint,
Am vrut sa-ti dau totul, am vrut sa te simt.

Nu m-ai lăsat sa-ti arat ca te iubesc,
Nu m-ai lăsat sa mă îndrăgostesc.
M-ai reproșat ca-s rău, ca-s drăcesc
Si eu vroiam, decât, sa pot sa-ti zâmbesc.

E rece, totul e pustiu,
E o bezna infinita si densa
Vântul a încetat sa mai bata
Si e o liniște inmormantala.

Luna, calauza misterului
Si a forțelor malefice
Te face sa tremuri, sa plângi,
Sa cazi in farmecul ei.

Un lup singuratic, urla-n pustiu.
Glasu-io chemare a morții
O bufnita cânta te baga-n sperieți
Si-ti vine sa urli, sa fugi.

Noaptea si-a așternut mantia-i neagra,
Peste mintea si sufletul meu.
Atunci neliniștea si misterul se-ncheagă
Si iese tot ce-i mai groaznic si rău.

Un sentiment ce mă-mbie ades,
Sa ies, sa fiu viu si sa-nfloresc.
Mă-mbie sa-mi lepăd armura-mi de spini,
Îmi cere sa ador toți acei străini.


Acel ceva ce te cheamă afara,
Te-mbie sa ieși din singurătatea-ti pura.,
Sa-ti parasesti a ta ura sfânta,
Pentru a-ncerca acea plăcere strâmta.