"Din cauza ca nu s-a bătut cuiul, in potcoava, nu s-a arat pamantul,
Din cauza ca nu s-a arat, nu s-a făcut insamantarea,
Din cauza ca nu s-a făcut insamantarea, nu a ieșit recolta,
Din cauza ca nu a ieșit recolta, nu s-a trimis mesajul,
Din cauza ca nu s-a trimis mesajul, s-a pierdut războiul"

(proverb chinezesc)


Oare existenta noastră se deruleaza conform teoriei cauza-efect, sau exista un destin, ce precede totul si indiferent ce am face sau ce nu facem, viata-si urmează cursul ei?

Tot in filosofia asiatica se zice ca : "nimic nu ramane pe loc (sau la fel), totul se mișca (sau se schimba)". Asta iți cam lasă impresia ca nu ai un rol foarte mare asupra existentei.

De multe ori am auzit replica: "daca nu făceai aia, altfel se întâmpla..." dar in alte multe cazuri m-am zbătut enorm de mult sa rezolv sau sa influențez o situație si nu am reușit decat când am încetat sa mai încerc...parca rezolvarea venise de la sine.

Se vorbește, destul de mult, in jurul meu despre responsabilitate. Este, oare, ea legata sau are vreo conexiune cu teoria despre care vorbim acum? Daca da atunci intr-adevar ar trebui sa-ti asumi responsabilitatea faptelor tale; daca nu are legătura atunci vorba aia din popor "așa a fost sa fie!?".

E aceasta teorie (cauza-efect) o găselnița strict pământeana sau are un liant cu Adevărul, Cunoașterea si Lumina Absoluta?

In mod evident sunt foarte multe exemple de situații cauza-efect însa nu neapărat de ele încerc eu sa scriu...ci; este oare trecutul, cauza efectului prezentului (ce e așa de efemer) si prezentul, e cauza efectului viitorului?

Ședea odată pe tronul nesiguranței
Un print frumos al deznădejdii,
Alături de mireasa sa, suferința,
Domnind peste tara haosului.

Fii sai , maleficul si uratul
Zburdau pe holurile funebrului castel.
Încercau sa prindă himerele trecutului,
Cu amărăciunile uitate in prezent

Viitorul învăluit in minciuna
Era pierit si fara de nădejde.
Era lăsat in cămara uitării,
Murea încet cu fiecare clipa trecătoare.


Ps: nu uita cheia reușitei: credința, dorința si răbdare

1 Comment:

  1. Daquinus said...
    Axa timpului este continuă, dar oamenii o percep împărţită, cuantificată în trecut şi viitor, în accepţiunea obişnuită, prezentul este relativ, deoarece clipa prezentă devine trecut în momentul următor; la rândul lui, acesta devine noul prezent, deşi cu o clipă înainte fusese viitor. Fiind continuu, timpul este ca o „bandă de timp" desfăşurată. Oamenii trăiesc chiar în această bandă şi de aceea ei se identifică cu aspectele ei parţiale; nu mai au percepţia de ansamblu a benzii temporale, care este continuă, ci sesizează fenomenul temporal în mod fragmentat, în trecut şi viitor, deoarece conştiinţa lor este şi ea limitată doar la un fragment sau altul de cunoaştere. Să presupunem acum că această conştiinţă se expansionează, creste ca o sferă uriaşă şi cuprinde în câmpul ei de percepţie şi cunoaştere aproape întregul univers. Aceasta este de ajuns pentru a depăşi bariera timpului, pe care atunci îl vei percepe ca un tot unitar şi veşnic prezent. Trecutul şi viitorul îşi pierd sensul lor relativ. Atunci, cel care experimentează acest nivel de conştiinţă devine un fel de observator detaşat, care are la dispoziţie un câmp foarte larg de „vizionare".Îţi doresc o „vizionare" plăcută.

Post a Comment



Blogger Template by Blogcrowds