Din capul locului trebuie sa specific ca, mă refer la comunicarea pe cale orala si prin scris de mana.

Eu m-am cam saturat de lipsa totala de originalitate si sentiment in felul nostru de a comunica, felul nostru contemporan. Mi se pare ca devenim tot mai impersonali, mai grăbiți, fara timp sa facem ceva calumea. Nu mai exista emoția scrisului de mana si nici acea trăire ce ti-o dădea surpriza unei scrisori, felul cum sorbeam fiecare cuvânt. Da, cuvântul...singurul nostru instrument de putere, comunicare, exprimare...

Stilul nostru de viața comod si facil ne aduce, după părerea mea, in pragul de a ne pierde pe noi insigne. Gândiți-va puțin la esența noastră; suntem ființe sociale ce trăiesc in grup. Nu suntem indivizi solitari orice ar zice unii si alții. Cel mai bine ne simțim in compania celorlalți, ca sunt prieteni, familie sau doar un grup cu aptitudini si teluri comune. Cel mai bine ne exprimam si dam tot ce avem mai bun din noi atunci când avem cui sa ne inpartasim.

Nu, ca as fi eu un conservator, caci din fire sunt nonconformist si aleg tot timpul căile neconvenționale de a face orice. Dar, pana sa apară internetul si mesageria instanta, oameni parca erau mai sociabili. Ne întâlneam vorbeam cate-n luna si in stele, povesteam, ne scriam scrisori (in care se simțeau clar sentimentele celui ce scrie si reușeau sa inducă starea dorita si celui ce le primea). Eram parca mai sinceri. Unde sa mai pui la socoteala ca se citea si scria mai mult.

Acum cu lumea asta virtuala sau pseudo-virtual in care orice ratat poate sa fie un erou si orice dama de moravuri ușoare o mare doamna, parca nimic nu mai are personalitate si nimic nu mai e credibil.

Ne petrecem ,tot mai mult timp, singuri. Se scrie in prostie, cu ajutorul mesageriei instante, însa se scrie prost, mincinos si teatral. Nu ne mai întâlnim la fel de des ca pana acum, nu mai avem la fel de multe activitati in comun si in contact direct.

Mă uit in jurul meu si vad cum oamenii care mai odinioară erau sociabili, extravertiți, petrecăreți...devin din ce in ce mai inchisi in ei, mai introvertiți si singuratici, de nu-i mai recunosc si asta mă sperie cel mai mult. Caci la un moment dat, ne va afecta pe toți.

Mi se poate pune, in mod firesc întrebarea: Dar tu, daca ai observat toate acestea, de ce nu procedezi altfel? De ce nu ramai la stilul clasic de comunicare? sau Cine te obliga sa adopți modul asta de comunicare, ce pretinzi ca te sperie? Răspunsul ar putea fi: Daca va zic ca portocalele sunt albastre, mă veti crede? Când toți știți ca sunt portocalii...

Încotro ne îndreptam si ce câștigam din experiența virtualului? Unde ne duce acest stil de viața comod si "sigur"?

Părerea mea e ca: singurul lucru cel avem e cuvântul, daca-l pierdem nu mai avem nimic. Ramanem goi.

Ps: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare

4 Comments:

  1. Daquinus said...
    In principio erat Verbum et Verbum erat apud Deum et Deus erat Verbum.Hoc erat in principio apud Deum.Omnia per ipsum facta sunt et sine ipso factum est nihil quod factum est.
    In ipso vita erat et vita erat lux hominum.
    Burebista said...
    Da, la inceput era cuvantul, iar cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era cuvantul...restul e istorie si detaliu :)
    Julia said...
    Cuvantul, frumosul gand materializat! Si ce curaj pe el, gandul sa se imbrace in cuvant!
    si totusi..care eteama ta de a ramane gol, de ce se leaga ea?
    Burebista said...
    "a ramane gol" semnifica a te depersonaliza

Post a Comment



Blogger Template by Blogcrowds