A la recherche du temps perdu




M-am uitat la filmul respectiv si mi-au picat niște fise.
Bai e incredibil. Simbolurile din jurul nostru sunt atât de puternice, adică semnificația lor e atât de adânc înfipta in subconstientul nostru incat uneori confundam realitatea faptica cu realitatea imaginara.

Nah in fine nu mulți vor înțelege ce scriu, sau mai ști poate am luat-o razna, poate rasa umana chiar a ajuns sa fie alta specie pentru mine, însa mă refer la "calatoria in timp" si cine știe despre ce e vorba va înțelege, însa cine crede ca ea se realizează cu nu-mi închipui ce aparate sofisticate ca in filmele SF e un biet copil.

Mi-a luat ceva vreme pana sa-mi dau seama. Când ești in întunerec si ai dorința de a scăpa oricât de mult ar dura bâjbâiala, prin bezna, pana la urma reușești sa ieși la lumina.

Însa la fel ca in "mitul peșterii" după o perioada lunga petrecuta in negura momentul întâlnirii cu lumina te poate orbii si din nou am ajuns sa vorbesc despre supra-realism (celebrul exemplu cu portocala albastra).

Revenind la subiectul discuției, ca de obicei voi scrie doar o idee, calatoria in timp e la indemna noastră a tuturor si o facem fiecare de multe ori in viața.

De cate ori nu m-am chinuit sa-mi înțeleg trecutul, de cate ori nu mi-am zis "ce n-as da sa mai fiu odată acolo, as proceda altfel"; "daca as mai avea o șansa sigur nu as face aceleași greșeli". Hm dar cine îmi garantează ca odată ajuns din nou acolo lucrurile vor fi la fel cum au fost când s-au petrecut pentru prima data?

Calatoria in timp e o teorie cu care si-au prins mulți urechile si o concluzie general acceptata e ca odată ce te-ai întors in trecut ai schimbat viitorul, anume acela care acum e prezent.

Pe sinusoida timpului nu e ușor de calcat, e un aspect ce nu-l stăpânim, nici măcar nu-l cunoaștem, la fel cum nu avem nici puterea de a ne imortaliza amintirile. Sunt confuz pentru cei ce au citit ce am scris pana acum, caci la un moment dat ziceam ca amintirile raman inpietrite ele nu trăiesc. Am avut dreptate, însa m-am si inselat. Raman statornice atât timp cat nu intervenim asupra lor. In momentul când doar, sa zic așa, ne-am gândit la ele, încep sa pulseze si schimba totul.

Incepanad sa scriu pe aceasta tema mi-am dat seama cate se leagă si despre cat de multe lucruri ar trebui sa scriu (strănut încontinuu, deci e adevărat la ce mă gândesc).

Traiste clipa! nu e deloc o chestie ușoara, când ajungi sa o înțelegi iți dai seama cat de utila e. Mie îmi suna echivalentul perfect al sintagmei "traiste in prezent".

Acțiunile noastre se desfasoara pe trei (cel puțin) planuri ale timpului: trecut, prezent, viitor. Când întreprinzi ceva te bazezi pe experiențele acumulate in trecut; infaptuiesti in prezent pentru a avea un rezultat, un folos in viitor.
GRESIT!!!
e total eronat sa faci așa ceva. De ce zic asta? Caci experiența din trecut poate fi bazata pe elemente eronate, se subînțelege ce urmează. La fel cum bazându-ne pe trecut si gândindu-ne la viitor putem rata prezentul, adică sa nu observi ce e chiar sub nasul tău. De foarte multe ori am patit asta. Sa nu mai amintesc de faptul ca: orice acțiune sau interacțiune are niște parametrii subiectivi si poate ATUNCI altele au fost coordonatele, decât ACUM, oricât de multe similitudini ar fi.

Una dintre teoriile mele e ca "singurul lucru ce-l cunoaștem sau despre care putem vorbii cu certitudine e trecutul; rest fiind relativ..." este in mare măsura adevărat, dar: putem fi siguri pe prezent? iar daca prezentul e nesigur implicit nici viitorul trecut nu poate fi altfel.

Ideea ce mi-a venit acum este legata de amintiri si greșeli. O viața fara regrete!, oricum ce e făcut e bun făcut si nu mai poate fi schimbat oricât de mult ne-am chinui. Caci nu suntem in "prâslea cel voinic" sa ne dam de trei ori peste cap si sa facem o minune. Păreri de rău? la ce folos, nu remediază nimic. Scuze, la ce bun? exista tot timpul o parte vătămata si una vatamatoare, scuzele nu vor schimba nimic din ecuația problemei. Pedeapsa, din nou, pentru ce? Care e logica? oricum nu rezolva nimic. Totul este așa cum îl lăsam sa fie.

Singurul lucru ce-l putem face e sa ne conducem după coduri de bun simt si sa invatam din cele întâmplate pentru a nu repeta aceleași fapte. Caci pana la urma asta este purgatoriul: sa repeți la nesfârșit chinurile in care singur te-ai băgat.

Calatorie plăcuta in continuare...




PS: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare si mai adaug: simt, scriu si mă exprim

2 Comments:

  1. Daquinus said...
    Felicitari! Frumoasa si in acelasi timp interesanta postarea.
    Cu deosebit respect, Cosmin.
    Burebista said...
    multumesc Cosmin, multumesc pentru aprecieri si imi cer scuze daca nu am mai impartasit din cunostiintele mele aici pe blog.

    Cu prietenie Seba

Post a Comment



Blogger Template by Blogcrowds