Legenda Lupului Alb

Clipa Fatalității haosului ce ne inconjoara ce a reușit sa sfarseasca o viața ce ne-a marcat pe mulți dintre noi.

Stupizenia unei acțiuni, aparent necugetate, ce ne-a ridicat multe întrebări ale căror răspunsuri dor si vor durea mult timp de acum incolo.

Când observi o stea cazatoare iți pui o dorința, când apune viața unui om ești îndurerat. Ce contradicție interesanta pentru doua fapte ce semnalează același aspect. Oare ce dorința si-a pus omul din celalalt capăt al lumii când viața de langa mine a pierit?

Continui cu gânduri si cu cercetarea aspectelor fatalității (pe care parca o prevăd) si haosului punându-mi in mod natural întrebarea: având in vedere ca nimic nu este intamplator, ca totul are o legătura si nimic nu sta (se mișca) care e fost scopul, ce anume trebuia sa invatam de pe urma acestui soc?

Oricum ai afla răspunsul si oricare ar putea fi el tot mai ridica o întrebare: Cum te poți ferii de astfel de situații? sau reformulat: o sa încep cu o paranteza (majoritatea oamenilor au tendința de a deveni mai uniți, iar cineva îmi tot spune ca asta e modul meu de a mă proteja, (respectiv sa raman distant) ei bine întrebarea e: sa îmi sporesc interacțiunea cu persoanele apropiate, caci nu se știe când nu vor mai fi, sau sa raman rece si distant ca, atunci când ele vor fi scoase din peisaj, durerea sa nu fie copleșitoare si de nesuportat?

Eu as putea zice ca sunt tangential afectat, nu vreau sa-mi imaginez cat suferă cei implicați mult mai direct ca mine si uite așa poate mi-am dat un răspuns.

Pana si in astfel de momente ne dam seama cat suntem de egoiști, daca pot spune asta. E un egoism subtil greu de perceput chiar si pentru cel ce-l nutrește. Ai impresia ca parca nu ai "profitat" destul de acea prezenta care acum e istorie si amintire, o amintire ce niciodată nu va mai prinde viața.

Ce anume doare așa de tare când pierzi pe cineva definitiv si irevocabil?
E surpriza evenimentului (surpriza despre care am mai vorbit, fie ea buna sau rea tot nu ne convine); e modul in care se produce (lent, lesne de intuit sau brusc); e gradul de apropiere; sunt dorințele, gândurile si planurile subiective sau comune legate de acel suflet?

Așa ca o încheiere, dar nu ca un ultim cuvânt si gand, afirm ca: o tragedie e un eveniment ce răscolește totul in tine indiferent de gradul de apropiere, gânduri, planuri sau orice altceva si oamenii printre altele pot fi impartiti in doua categorii: mai afectuoși sau nepăsători. Inca nu am aflat de parte cărora mă pot așeza sau poate din nou eu am modul meu ciudat si diferit de a trata acțiunile ce-mi impresara calea.


Band din aceeași cupa cu tine, am invatat ca,
O stea nu moare ci se ascunde vederii noastre,
Sunt multe ce noi nu le știm si nici percepem.
Unul singur însa a fost îndeajuns ca sa vedem.


PS: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare si mai adaug: simt, scriu si mă exprim