Legenda Lupului Alb

De ce tu absolut inert, m-ai aruncat in acest abis?
O viata fara nimic cert, acest nimic in care m-ai inchis.


Oare ce înseamnă sa traiesti cu adevărat si cați dintre noi știu sa o facă? Oare înseamnă sa-ti urmărești visele si sa încerci cu toata ființa ta sa le realizezi? Dar, daca in încercarea de a le împlini se întâmpla sa-i rănești pe cei ce contează pentru tine, ar trebui sa mai continui? Se spune ca putem sa fim liberi in măsura in care libertatea noastră nu-i deranjează cu nimic pe ceilalți. Hm...si atunci unde mai e libertate? Oare depindem așa de mult de restul oamenilor si de ce înseamnă libertatea lor? Cine a făcut regulile astea si oare sunt ele demne de respectat? E posibila o lume in care fiecare sa-si urmărească calea si visele? Cum am mai interacționa intro astfel de lume? Sau de fapt trebuie sa facem compromisul de a renunța la o parte din noi pentru a trai împreuna cu ceilalți? Oare exista ceva dincolo de aceasta existenta sau ar trebui sa ne concentram pe ce avem acum? Se spune ca fiecare pasare, pe limba ei moare...hm si daca ajungi sa o mierlești si inca nu ti-ai invatat "limba"? Se mai spune ca fiecare e responsabil de faptele sale...hm, pai cum așa din moment ce libertatea noastră depinde așa de mult de cea a celorlalți? si fata de cine suntem responsabili? Unii ar zice ca ești responsabil fata de propria conștiința, de societate sau Dumnezeu... Cum am ajuns noi, sa trebuiască, sa dam socoteala in atâtea locuri si de ce acceptam, din moment ce toate aceste concepte sunt atât de vagi?

Hm....grele întrebări si cred ca nu sunt nici primul si nici singurul ce le-a descoperit, însa fiind blogul meu o sa încerc sa-mi dau propriile răspunsuri. Am tendința sa fac totul sistematic, pas cu pas si sa nu ratez niciun detaliu. Dar simt ca trece timpul pe langa mine si eu tot nu am rezolvat nicio problema. ASA ca, cu riscul de a părea superficial si lipsit de esența o a încerc sa dau răspunsuri simple, scurte si si nu mai știu cum... vom vedea ce iese :)

Ce știu cu certitudine e ca singurele momente când am simțit ca trăiesc au fost cele in care am făcut ce mi-am dorit si am făcut-o cu o incapatanare si un egoism ca majoritatea oamenilor mi-au reproșat-o.

Ce mă deranjează e ca nu am curajul, tot timpul, sa visez si sa încerc sa-mi materializez (e un fel de a spune) visele.

Sunt, zic eu, unul dintre fericiții căruia i-au ieșit in cale persoane ce au știut sa aprecieze pe cel de langa ele si drept urmare m-au încurajat sa fiu așa cum sunt eu; nu le-au deranjat dorințele mele si sârguința cu care am încercat sa le ating.

Un defect al oricăruia, părerea mea, este egoismul; el ne împiedica sa ținem cont de cei ce ne sunt alături si de multe orii ii pierdem, fapt pentru care mie mi se pare ca nu suntem capabili sa ne manifestam liberi fara ca cel de langa sa trebuiască sa renunțe la el sau sa sufere.

Libertatea ar putea fi dorința: de a face bine; de a simții, manifesta si inspira fericirea; de a avea curajul sa iubești fara ca sa aștepți nimic in schimb; de a zâmbi chiar si atunci când cerul e înnorat deasupra ta si de a putea sa-i încurajezi pe cei de langa tine (ca totul va fi bine), chiar daca ști ca pentru tine, totul, s-a sfârșit. Liber poți fi atunci când te-ai acceptat intru totul, e acea libertate ce-ti da calmul si zâmbetul fiecărei dimineți.

Cred ca depindem de ceva anume, atunci când nu ne putem manifesta cu adevărat, când încercam sa fim altceva decât suntem.

Eu cred ca omul in esența lui este o ființa buna (doar frica si eșecul realizării de sine ne facem sa fim meschini, rautaciosi si sa rănim) si acele reguli despre care mă întrebam, nu cred ca provin decât din străfundul nostru. sunt reguli de bun simt, morale si etice si atât timp cat nu ne fac rău merita respectate.
Oamenii se spune, ca in general, asculta doar de frica: frica de a nu fi prinși, frica de a nu fi pedepsiti, frica...frica...frica. E trist, nu ar trebui si nici nu e așa. Frica, asta, vine din necunoaștere si posibil sa fie anumiți indivizi sau anumite grupuri ce sa profite de pe urma ei si sa încerce, pe cat posibil ,sa tina cunoașterea la un anumit nivel destul de scăzut. Pana una alta, trăim o viața de care suntem siguri ca o avem si ar trebui sa fim liberi si sa nu ne fie frica ca poate pierdem altceva. Prețuiește ce ai si bucura-te de fiecare clipa ce-ti e oferita ar zice un invatat.

Sa-ti cunoști "limba"... asta cred ca e alt secret al existentei noastre si e de asemenea si cauza pentru care exista de multe ori deziluzii, eșecuri si frustrări....

Alergi grabit sa prinzi ultima picatura,
Ce se scurge agale din coasta cea pura
Si ai uitat sa-ti faci ultima rugaciune,
Tu, acel, cu sufletul negru ca un taciune.

Te grabesti sa prinzi trenul spre infinit,
Ai uitat incotro mergi si de unde ai venit,
Tu care ai omis sa-ti faci ultima rugaciune
Pentru iertarea sufletului, negru ca un taciune.

Te indreti smierit si increzator,
Spre acel luminos si dulce viitor,
Dar nu uita sa-ti faci cea din urma rugaciune
Pentru mantuirea sufletului tau negru ca un taciune.


Ps: nu uita cheia reusitei: dorinta, credinta si rabdare