Legenda Lupului Alb

Cu destul de mult timp in urma, pe vremea când inca eram la liceu, in timpul unei ore de religie (caci noi inca făceam) profesorul ne-a făcut o schema despre divinitate si locul in care ne aflam fata de ea. Discuția era mai ampla, vorbeam si de ceruri si cate sunt ele (stagii de apropiere) si despre multe simboluri etc. In fine, schema aceea mi-a rămas întipărita in minte si de fiecare data când am ocazia o aduc in discuție: e vorba despre un punct si un cerc. Punctul reprezintă divinitatea iar cercul raza pe care suntem noi. Ideea e ca ajungem un tot cu divinitatea in momentul când atingem punctul unde am căzut si sau de unde ne-am început rătăcirea. Problema e ca majoritatea dintre noi trecem cu atâta nonșalanta pe langa acel "loc" si viața ni se pare atât de nedreapta...

Când cheia va intra in lăcașul potrivit ușa se va deschide...

E rece, totul e pustiu,
E o bezna infinita si densa
Vântul a încetat sa mai bata
Si e o liniște inmormantala.

Luna, calauza misterului
Si a forțelor malefice
Te face sa tremuri, sa plângi,
Sa cazi in farmecul ei.

Un lup singuratic, urla-n pustiu.
Glasu-io chemare a morții
O bufnita cânta te baga-n sperieți
Si-ti vine sa urli, sa fugi.

Noaptea si-a așternut mantia-i neagra,
Peste mintea si sufletul meu.
Atunci neliniștea si misterul se-ncheagă
Si iese tot ce-i mai groaznic si rău.

PS: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare