Legenda Lupului Alb

Sa fi capabil sa arați recunostiinta e un lucru foarte important.

Cred ca am ajuns sa am o idee despre ceea ce poate fi ca si concept "adevărul" si de ce nu ne este la indemana sa-l cunoaștem.

Odată cu "căderea" din "rai" omul a ajuns sa fie o ființa slaba, purtata de propriile trăiri si sentimente. Cunoasterea "adevărului" ar folosi-o in scopuri personale determinate de pasiuni necugetate. Neavând o vedere de ansamblu si nefiind in stare sa prevadă viitorul, el, s-ar autodistruge. Caci, la fel ca si in "mitul peșterii" adevărul/lumina te poate orbii (rațiunea si conștiința nemaiputând sa te ajute) "orice licurici, după ce apune soarele, se crede inloctiitorul lui"....L. Blaga, Zări si etape.

Așadar omului i-a fost data o viața ce o putem compara cu un joc de puzzle. Trebuie sa așezi fiecare piesa la locul ei ca sa poți trece mai departe. Omul putând sa vadă doar ce e in imediata lui proximitate; nefiind in stare sa privească totul unitar. Așa cum zicea si Lucian Blaga, aprinde un chibrit in întunerec si vei vedea bine ce e langa tine sau nu aprinde si vei vedea tot însa nu vei distinge....idee preluata din "Eonul dogmatic".

Din păcate putini dintre noi mai pot sa-si găsească punctul de unde au căzut si de unde si-au început rătăcirea (aluzie la schema punctului si cercului). Voi încerca in continuare sa dau inca o direcție asupra întăririi spirituale așa cum o percep eu.

Cum spuneam, omul e purtat de dorințe personale, de invidie si ura (caci întotdeauna râul a fost mai simplu de asimilat decât binele) si a uitat ce înseamnă compasiunea si iubirea iar daca in momentul însușirii "cunoașterii" omul e cuprins sau insotit de ura, întunericul ii va cotropi sufletul si mintea. Din acel moment zâmbetul va dispărea de pe fata sa iar lumina din ochii săi nu va mai fi de zărit, nemaifiind posibila cale de întoarcere caci râul la fel ca si binele nu se sfârșesc niciodată.

Un prim pas asupra unui suflet mai curat ar putea fi: renunțarea la ura si răzbunare, asta te va ajuta sa ai o viziune mai larga asupra vieții in sine (unii ar zice ca ura te face puternic, nu zic ca nu e așa, însa te si corupe si te face sclavul ei si sunt putini oameni ce reușesc sa-si tina in frâu si despărțite cele doua parți: râul si binele).

Mintea omului e ca si marea, sa zic așa, cu fluxul si refluxul ei. Când e lipsita de cunoaștere, mintea omului, e mai îngusta iar pasiunile lui sunt greu de controlat. Fiecare om are slăbiciunile sale iar odată cu aflarea binelui cunoști si răul, acesta din urma exploatându-ti la maxim slăbiciunile. De aceea nu este la indemna oricui sa afle binele si răul. Caci cu cat încerci mai mult sa-ti învingi slăbiciunile, cu atât mai mult ele se ascund in subconștientul tău; e nevoie de multa tărie si de mult stoicism pentru a putea ieșii învingător.

Adevărul este calea de a împletii puterea omului cu cea divina. Însa problema omului e legata de: putere, dorința, ura, prostie si resentimente. Odată ce scapi de ele calea spre si dinspre adevăr se va deschide.

Un al doilea pas ar fi: lasă totul sa se termine in tine însuti si vei înțelege goliciunea vieții.

Unul dintre ultimii pași ar fi: după ce ai renunțat la tot ce tine de material si trup, mintea ta limpede iți ajuta sufletul sa se contopească cu universul. Pașii intermediari ii descoperă fiecare după posibilitati.


Calatorie plăcuta in continuare...

Ps: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare si mai adaug: simt, scriu si mă exprim