Legenda Lupului Alb

Sancte Michael Archangele, defende nos in praelio. Contra nequitiam et insidias diaboli esto praesidium. Imperet illi Deus, supplices deprecamur. Tuque princeps militiae caelestis, Satanam aliosque spiritus malignos, qui ad perditionem animarum pervagantur in mundo divina virtute in infernum detrude. Amen.


"Sfinte Arhanghel Mihail apăra-ne in lupta, in ziua bataliei. Fi ajutorul nostru împotriva rautatilor si curselor demonului. Sa-l certe Dumnezeu, ne rugam cu umilința. Iar tu Print al Armatei Cerești, prin Forța Divina, azvârle in infern pe satana si alte spirite rele, care hoinăresc prin lume, spre pierzania sufletelor. Amin"

Rugăciune, spre Sf. Arhanghel Mihail, scrisa de Papa Leo al XIII-lea (varianta scurta)

Nu uitați! operam cu simboluri, nimic nu este intamplator, totul se petrece cu un scop si peste tot in jurul nostru exista: semne, răspunsuri si rezolvări, ca noi sa putem trece, nestingheriți, mai departe. Totul este sa nu fim obtuzi si indiferenți.

Biserica

Clopotul suna,
Enoriași aduna,
Femei si barbari,
Copii dezmierdați.

Preotul cânta,
Indemna-n D-zeu,
Oamenii sa creadă.
Sa ne rugam la zeu!

Un prilej pentru scuze,
O rugăciune fara de-nțeles,
Se-ntipărește pe buze,
Pe buzele crezului omenesc.

PS: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare

"Je t'aime come un fou,
Je t'aime come un soldat,
Je t'aime come un star de cinema.

Je t'aime come un loup,
Je t'aime, come un roi,
Je t'aime come un home que je suis pas.

Tu sais? je t'aime come ca." Lara Fabian

Ce versuri frumoase.

Sincer
"Mi-e dor de soare roșu la apus,
De ceea ce puteam sa fiu si nu-s.
De capul tău culcandu-mi-se-n poala..."
așa cum zicea o buna prietena.

Nu știu de ce, dar am impresia ca lucrurile astea s-au întâmplat cândva demult si acolo au rămas. Nu știu de ce, dar cred ca pe măsura ce trece timpul, peste noi, suntem tot mai incapabili sa ne îndrăgostim pana-ntracolo incat sa putem iubii.

Oare puterea de a iubi, un om, tine de naivitatea fiecăruia? De ce când suntem tineri (ne-experimentați), iubim mai ușor si mai sincer? si de ce pe măsura ce înaintam in viața, materialul capata o importanta tot mai mare.....

Nu știu cum e la alții (despre sinele lor) dar mie chiar îmi e dor de acel Seba de odinioară, Seba ce putea sa rada cu gura pana la urechi, sa iubească fara sa-i pese daca e inteles, sa dăruiască fara sa aștepte nimic in schimb, sa se bucure când vedea zâmbetul, in ochii, celor din jur...in fine nu înțeleg unde s-a ascuns.

Versurile ce urmează se refera strict la partea pura a sufletului meu, am zis asta ca sa nu fie interpretate anapoda.

Schimbare

Te urăsc așa cum ești,
Mă doare ca te-ai schimbat.
Ce încerci sa-mi demonstrezi?
Crezi ca sunt de acord ca m-ai uitat?

M-ai făcut sa-mi fac iluzii,
M-ai dezamăgit profund.
Trăiesc in mari confuzii
Pe langa măreția ta sunt scund.

Sunt trist ca nu mai ești la fel,
Plâng după adevărata tău suflet.
M-am comportat ca un rebel,
Nu am auzit al tău plânset


PS: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare

Putem noi oare sa alegem cine traiste si cine moare? Suntem, noi, destul de puternici ca sa suportam o asemenea responsabilitate?

Mergeți pe strada si in fata voastră un copil mic se pregătește sa treacă strada, fara sa se asigure. O mașina se apropie in viteza mare, iar pericolul e de neevitat, copilul va fi ucis de impact. Ce veți face? O sa salvați copilul, caci in situația data se poate face, sau nu interveniți?

Acum aproape 100 de ani un copil se juca pe marginea drumului. Pe câmpul de langa drum lucra o femeie. Din spatele copilului se apropia o mașina in viteza mare, iar șoferul nu avea cum sa vadă copilul. Femeia se ridica si salvează copilul de la moarte. Ea era evreica, iar el era Hitler. Restul e istorie si detaliu.....

Eu unul nu mi-as asuma aroganta de a hotari cine moare si cine traiste! Se poate numi lașitate, se poate numi egoism însa cine poate înțelege lumina sau întunericul?

Am dreptul sa aleg ce-mi place,
Mi s-a oferit acest capriciu,
Sunt lăsat, cu buna știința,
Sa greșesc, sunt lăsat sa fiu liber.

Am puterea de a decide pentru mine
Am puterea de a-i influenta pe alții.
Am puterea sa lovesc si sa rânesc,
Sunt liber sa fac tot ce e nepermis.



Ps: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare

Ma duce la extreme a ta puritate,
A ta naivitate ma face meschin.


Îmi place foarte mult sa mă joc, mai ales joaca de-a cuvintele; hai sa scornim o idee.

Mă gândeam ca daca tot mi-am încheiat fiecare post cu o vorba anume, ar fi cazul sa o si explic.

Ce ar putea ea sa însemne?
In primul rând ar putea fi tradusa cuvânt cu cuvânt: sa vrei sa realizezi ceva; sa crezi ca poți, ca vei reușii; si nu in ultimul rând sa ai răbdare sa se întâmple, caci nimic nu se petrece peste noapte sau din senin.

In al doilea rând ar putea fi un joc de simboluri: dorința ar putea fi femeia sau bărbatul cel căuta fiecare după bunul plac; credința este tot timpul legata de divinitate; răbdarea s-ar sintetiza ca timp ( a se observa ca sunt cele 3 teme majore ce mi-au dominat si îmi domina viața: femeia, Dumnezeu si timpul).

In al 3-lea rând si nu in ultimul, ba mai mult explicația reala e ca in post scriptum e vorba de reușita numai prin divinitate (Sfânta Treime) si cu ajutorul ei: dorința = Sfântul Duh, credința = Tatăl ceresc, răbdarea = Isus Cristos (născut din oameni prin har divin si cu ajutorul Domnului, ca sa ne poată proteja, ajuta si sa ne readucă langa Dumnezeu), fiul lui Dumnezeu.

In nopțile cu luna plina
Ști tu ce s-ar întâmpla?
As fura-o de pe cer,
Sa ti-o dăruiesc, sa fie toata a ta.

In nopțile cu semi-luna,
Ști tu, ce-as vrea?
Sa o pot reîntregii,
Sa fie iarăși toata a ta.

In nopțile fara de luna,
As fi trist ca n-as putea,
Sa o răpesc de pe cer,
Sa fie in întregime a ta.

Ps: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare

Un iubitor de pace este, întotdeauna, un mare războinic.

Ca sa poți înfrunta Raul trebuie sa ști ce e binele, iar ca sa urmărești binele trebuie sa ai cunostiinta de ce înseamnă răul.

Azi vreau sa scriu despre contradicții si antagonisme.


Lumea in care trăim e guvernata de numărul 2, in caz ca nu s-a observat pana acum iar exemplele sunt multe aproape fara sfârșit. Eu o sa mă rezum însa doar la câteva dintre ele: binele si răul; principiul masculin si cel feminin; sus si jos; întuneric si lumina; activ si pasiv etc.

Se zice ca avem mai multe opțiuni; de a o apuca pe un drum sau altul, adică liberului arbitru, dar tot timpul se reduc doar la 2. De ce nu sunt mai multe oricare alt număr, de ce tot timpul trebuie sa alegi : ori stai - ori pleci, ori o faci - ori nu faci, ori crezi - ori nu crezi, ori e alba - ori e neagra...

Sa fie oare asta pedeapsa divina pentru păcatul suprem? Sa fie oare prețul cunoașterii, binelui si râului si uitarea esenței divine (1)?

Oare ce mai semnifica pentru noi cifra 3?

Era o umbra de departe
Si ea, s-a făcut apoi om.
Cu trup, suflet si cu alte.
Atât zeul a fost econom.

S-a dorit a fi dotat,
Însa prea semăna pe el,
L-a incarnat cu un păcat
Așa sa zică, ca-i mișel.

Zeul pan' la urma-l moare,
A ras destul de chinul lui.
Îl arunc-apoi in mare,
In nesfârșitul duhului.



Ps: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare

Cum poți sa te bucuri de prezent când ai rădăcinile, așa de adânc, înfipte in trecut? Sau cum poți renunța la ceva ce te-a creat?


A stat vreun moment cineva sa se gândească la cat de mult depindem de ceilalți? Cred ca am mai scris despre asta intro postare anterioara, si cred ca mă refeream la libertate. Bineînțeles ca pot sa caut si sa mă uit mai exact unde si sa identific cu precizie paragraful, însa eu nu procedez așa: spun ce simt, când simt si ce gândesc fara întârziere.

Oare ce s-ar întâmpla daca deodată toți cei pe care-i știm ar începe sa nege tot ce cunoaștem si tot ce am făcut? Toata viața noastră pana in acel moment sa fie remodelata, iar realitatea ce-am trăit-o pana atunci sa primească o alta culoare: amintiri, persoane, bucurii, sentimente, emoții, gânduri, imagini etc. sa fie puse sub semnul îndoielii. Sa ni se spună ca tot ce am trăit pana atunci o fost o iluzie, o imagine ce ne-am creat-o noi insine si ce nu a existat in realitate. Am fi luați drept nebunii si inchisi intrun "centru de reabilitare".

Singurul lucru despre care putem vorbii cu o oarecare certitudine este trecutul, restul fiind relativ. Având in vedere ca totul e relativ, nu da răspunsuri definitive.

Va dați seama ce invizibila e granița dintre realitate si ficțiune? Sau sa o punem altfel...cat de slabi putem sa fim când ni se zdruncina încrederea si ceea ce știam cu certitudine, acum, devine ceva atât de nesigur, aproape ilar de fantastic. Nu știu cați sau cine a patit-o: eram la școala (problema asta o am de fiecare data când sunt întrebat un lucru evident si foarte simplu) la ora de matematica, eram la tabla si încercam sa rezolv o problema ce la momentul respectiv mi se părea destul de complicata; si din cauza unei greșeli răspunsul nu a fost cel corect. Invatatorul m-a oprit si m-a întrebat: 1+1=... Trebuie sa mă credeți ca nu am mai fost sigur de răspuns si doar, era așa de evident. Mai de fiecare data când am fost pus in fata unor situații indubitabil de clare am ezitat sa vad ce era evident si m-am îndoit ca ar fi așa. Așa am fost crescut si educat: nimic nu e simplu, nimic nu se obține ușor, totul se mișca si nu mai e la fel.

Cineva zicea ca: fiecare om are dreptul sa bea un pahar de vin, bând un pahar de vin devine alt om, deci poate bea inca unul si tot așa...

Ei, daca e sa ne gândim puțin, fiecare secunda ce o petrecem are un anumit impact asupra noastră: ne schimba iar acest fapt ne face sa devenim altcineva si așa mai departe.
Totul in jurul nostru e un simbol si atunci , realitate ce o fi?


As putea sa scriu mult mai multe despre acest subiect, ca de altfel despre fiecare idee ce am tratat-o in acest jurnal electronic, însa, daca bine îmi amintesc, in primul post am promis, riscând sa par superficial, ca voi fi cat mai scurt si direct.


Așa ca am doua întrebări:
1. Suntem noi intradevar ce vad ceilati la noi si trăim doar in amintirile lor, iar daca ei nu ar mai exista, am avea noi cum sa ne demonstram propria existenta?
2. Oare 1+1=...

De ce tu absolut inert,
M-ai aruncat in acest abis?
O viața fara nimic cert,
Acest nimic in care m-ai închis

De ce sa naști?De ce sa mori?
Sa crezi ca ești prezent
De ce sa simți si sa devii vapori?
De ce sa ne întoarcem in ciment?


Ps: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare