Legenda Lupului Alb

Suntem noi ceea ce facem (cariera, jobul si activitatea cotidiana) sau suntem ceea ce suntem (ca fire, caracter și trăiri)?

Îmi închipui o discuție între un boschetar (b) și un înalt funcționar public (f).

(b) tu ști cine sunt eu?
(f) nu, dar tu ști cine sunt eu?
(b) nu
(f) ...tacere...tu ști cate am făcut eu pentru țara asta, între ce lume mă învârt eu, cîți bani am și câtă putere? Eu sunt cel ce dă ora exactă!
(b) eu nu am ceas, nici nu stiu ce zi e...mă trezesc cand pot, adorm când apuc, mănânc ce prind...subexist
(f) îți trăiești viata de pomană! ești un parazit...
(b) de ce spui asta? îmi dai tu să manânc? pana să vorbim nici nu știai că exist...
(f) cum de ce zic asta? tu treci prin viță ca un mare anonim
(b) așa o fi, nu știu...

Boschetarul a continuat să fie boschetar, iar funcționarul și-a continuat cariera.

Ideea ce mi-a venit e urmatoarea: la orice scara putem fi, suntem boschetari sau mari anonimi pentru altii. O fi știind exchimoșul de Obama? Nu cred, acolo nu e televiziune, internet si nici ziare nu sunt.

Toți suntem oameni și avem aceleași nevoi fiziologice, asta e o certitudine...restul e pamflet, detaliu și...istorie.

Dacă ar fi să fie o "judecată de apoi" și presupunând că nici boschetarul și nici funcȚionarul nu au comis greșeli inimaginabile; pentru ce vor da ei socoteală? Pentru ceea ce au fost ca și caractere sau pentru ceea ce au făcut ca și fapte? Cel mai simplu ar fi să zici ca pentru ambele, dar totuși ce atârnă mai greu in balanță? Unii ar fi tentați să zică: Faptele, doar nu ne trezim degeaba în fiecare dimineață! Dar oare chiar contează pentru pamânteanul din celălalt capăt al planetei că unul dintre noi e mare și tare la el in bătătură (mare avocat, doctor etc)? O să ziceți, păi ce caracterul i-l va ști? Să presupunem că se vor întălnii oare marele nostru om va avea o atitudine de grandomanie, infatuare, va privii de sus si la modul de suprafata celalalt colocuitor al acestei planete?

Dar dacă intreaga noastră viață ar fi un rol dintro piesă de teatru cu un singur actor și toate personajele și situațiile or fi fost fictive? Ne trezim la sfârșitul piesei ca pe celalalt scaun de la masa nu e asezat nimeni și ca in tot acest timp am avut un monolog... Sunt unii ce-și trăiesc atât de intens monologul!

CE E MAI IMPORTANT PENTRU TINE: VIAȚA SAU CARIERA?




PS: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare si mai adaug: simt, scriu si mă exprim

un om se poate schimba in fel si chip. isi poate schimba numele, infatisarea, adresa, se poate schimba radical...insa un lucru ramane constant acelasi...sunt pasiunile lui.

m-am tot intrebat de foarte mult timp, ce anume ne defineste si nu am gasit un raspuns...pana acum. ei bine uite ca pana la urma am gasit piatra lapis lazuli (imago mundi).

e acea idee, devenita obsesiva...care e "povestea mea persoanala"? idee descoparita mai clar in "alchimistul". de cand am citit acea carte m-a tot preocupat, aceasta Poveste personala"; nu intelegeam la ce se refera autorul si eram tare suparat ca nu descopeream ceva maret ce s-ar putea transforma sau ce ar putea fi "povestea".

acum stand si reflectand am priceput ca nu e vb de ceva ce trebuie realizat, nu e ceva fizic...material, ci mai degraba ceva subtil...ce tine de suflet.

am inceput sa ma uit in jurul meu, sa gandesc in retrospectiva si sa vad daca pot descoperii in trecut si printre oamenii despre care cred ca-i cunosc foarte bine, "povesti personale", respectiv pasiuni de netagaduit.

daca cineva m-ar oprii pe strada sa ma ia la bani marunti, sa-i descriu fiecare persoana pe care o cunosc, printr-un singur cuvant...oare asa avea nevoie de degetele de la ambele maini sa numar acei insi? daca m-ar pune sa fac o lista cu indivizi despre care cred ca-i cunosc....lista ar fi destul de lunga, unde sa mai pui la socoteala tiparele umane cu ajutorul carora poti deslusi pe cel de langa tine...dar adevaru e ca sunt foarte putini acei pe care intr-adevar sa-i cunosc.

vorbeam de trecut...gandindu-te la el ti-l poti amintii intr-o mie de feluri, dar facand asta nu vei trece in viitor. cum s-a putut asa ceva? cum poate sa traiasca asa? etc sunt intrebari fara rost. adevaru e ca nimeni nu poate traii, cu trecutul propiu insa unii au puterea sa-l puna deoparte. odata descoperita si acceptata pasiunea personala calea ti se lumineaza, nu-ti mai ramane decat sa o infrunti.

iar amintirile...alege-le cu grija caci doar cu ele ramanem...pana la urma...eu zic sa le alegem pe cele placute...


PS: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare si mai adaug: simt, scriu si mă exprim

Intr-o dimineata am avut un vis. Visam la curcubee, campii intesate de flori colorate, in mii de feluri inmiresmate, strabatute de fluturi pe aripile carora natura si-a arata a picturii maiestrii. Erau si izvoare lipezi, rauri cu pajisti verzi pe care puteai zarii unicornii cum isi plimba falnici a lor corn al bunastarii. Erau paduri in strafundul carora auzeam al pasarilor dulce grai, cantat pe portativul unei nesfarsite si atotcumprinzatoare iubiri. Am fost purtat, pe aripi de ingeri al caror lumina facea pana si luminosul soare sa paleasca, pana pe malul marii verzi si limpede ca ochiul de smarald. Plaja marii avea un nisip fin si stralucitor ca aurul. Am invatat sa urc pe muntii ce cresteaza cu indrazneala cerul de topaz si de acolo am putut zarii doi oameni. Un el si o ea, ce se plimbau de mana peste toate aceste tinuturi minunate: isi zambeau, se sarutau, se imbratisau si totul era doar al lor.. Vantul fredona pe o tonalitate de beatitudine si totul era feeric.
Am acceptat sa ma nasc.
Nu am inteles de ce am plans, la prima gura de aer.
De atunci am invatat sa pictez, sa cant, sa zbor, sa privesc in departari de neimaginat, sa comunic in fel si chip...insa oricat de mult as incerca acel paradis nu-l pot intoarce. Nu voi putea sa aduc curcubeul pe cer, nu voi putea sa infloresc campiile, nu voi putea sa cant a vantului adiere si nici a pasarilor tril.
Acum insa stiu...de ce am plans.
Ma uit in jurul meu si vad oamenii tristi. Vad o lume fara culoare si muzica. Vad regrete si suflete care se sting. Vad multa raceala in vorbe si comportament. Vad in urma mea o singura pereche de pasi pe drumul vietii...si ma intreb, oare acesta sa fie visul pentru care m-am trezit?
Insa inainte de a fi adormit, o voce mi-a spus..."Vei fi iubit! Atunci toul va prinde culoare si totul va fi de inteles. Deschide ochii si priveste la cea de langa tine, nu sta cu ei inchisi si te mira ca ai murit!"
Atunci, am ascultat si i-am deschis si te-am vazut langa mine, si am stat asa imbratisati. Te-am admirat si sarutat. Ti-am pus nume de zana si te-am strigat. Mi-ai luminat viata cu al tau zambet, cu ochii tai mari si frumosi. M-ai luat de mana si am zburat peste acel vis de neuitat si lumea iar era toata a mea, era a ta si se vedea pe varf de munte un suflet ce privea...
Draga mea...scumpa mea, ti-am zis si ne-am imbratisat si sarutat si am zburat sper infinit la fel ca doua note de culoare.

Te ador

se spune ca vietile unora sunt legate peste granita timpului, o conexiune al carui ecou strabate veacurile

In dimineata vietii mele s-a nascut un vis
o batrana ursitoare la capu-mi sta
si-arunca nenorociri si rele, cu toate in abis.
O tanara zeita, acea femie-mi prezicea.

Cand va sa vina la timpul vietii mele
a babei zicere, o dulce profetie
cu toate vor murii si vor renaste
din acea mareata dulce nesfarsita implninire.

E destinul meu sa te gasesc si pretuiesc
e soarta ta sa ma lasi sa te ador, sa te iubesc
sa ne juram amorul pe-a duhului eternitate
peste mari, campii si stele si ape nesarate.


PS: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare si mai adaug: simt, scriu si mă exprim

Sunt unele lucruri fata de care nu ne putem ascunde exemple ar putea fi multe: trecutul nostru, faptele noastre, datoriile noastre etc…

Pentru suflet, ochii sunt precum boabele de mazãre sub salteaua unei prințese. Nu o lasã sã se odihneascã.


Imaginativa viata ca si cum ar fi o inchisoare rotunda cu curte interioara, in mijlocul careia se afla turnul de veghe cu celulele in jurul sau; nu au usi deci cei ce vegheaza vad tot, nu te poti ascunde. Ochiul care vede tot. Ochiul e cel mai rapid lucru o datã ce arunci o privire, cãlãtoreste cu viteza luminii. Ca sã te ascunzi de el, trebuie sã depãsesti viteza luminii, ceea ce fizic, este imposibil. Mesajul ar putea fi: abandoneaza-ti orice speranta tu cel ce intri aici. Speranta e ca o pasãre care zboarã doar înlãuntrul cuștii. Dacã o lasi liberã, moare.


PS: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare si mai adaug: simt, scriu si mă exprim

Cineva a spus...

Am cumpãrat o Cãlugãritã într-un borcan de la o femeie din piata. Am vrut sã cumpãr douã, ca sã-si tinã companie, dar femeia m-a avertizat cã într-o zi una o va mânca pe cealaltã. Asa cã am renuntat la idee...

Cãlugãrita dã impresia cã roagã, când de fapt îsi supravegheazã prada. Când e în cãlduri, adoptã poziția rugãciunii si rãmâne perfect nemiscatã pânã când un specimen hoinar masculin o încalecã. Cu putin înainte ca bãrbatul sã ejaculeze, îi rupe capul dupã care îl înghite. Masculul decapitat nu moare imediat, de fapt, potenta lui sporeste.
Împerecherea este opusul instinctului de autoconservare. Cãlugãrita e o creaturã specialã, prin care natura se roagã la Creator sã ierte decãderea omului.

Molia, imagineazã-ti-o zburând. Nu zboarã, ea fluturã haotic. Dacã încerci sã-i marchezi zborul, vei avea parte de un desen enigmatic. Viata multora a fost ceva asemãnãtor, omul care a trãit la întâmplare si-a murit la fel.

I-am spus cuiva, candva:
"Am nevoie de pace."
Mi-a raspuns:
"Ca sã-ti gãsesti pacea, trebuie sã te rupi de lume si mai ales de femei. Bãrbatul e precum un coral (coralii sã stii cã sunt creaturi fragile. Se sting când nemernica mânã umanã îi atinge), pânã când cade în mâna femeii. Când femeia pune mâna pe el, parcã-l atinge iadul. Femeia e un zar nestatornic. Variabila feminina, cea mai volatilã variabilã a vietii."

Cineva a ascultat....





PS: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare si mai adaug: simt, scriu si mă exprim

A fost odatã un tip care a lucrat ca sofer de cisternã septicã A fost dat afarã de la Salubritate pentru comportament inadecvat.
Tipul era cãsãtorit, dar nevastã-sa era o usuraticã oarecare. El era nebun de gelozie. Într-o zi ea iese în oras sã se intalneasca cu niste prietene. O urmãreste. Nu s-a dus sã se întâlneascã cu prietenele, ci cu un patisier, o corciturã neagrã pe cât de neagrã e ciocolata amãruie... Îsi face de cap cu el... locuia la parterul unui bloc. Soțul aduce camionul septic, aruncã furtunul pe geam si pompeazã înãuntru întregul continut al cisternei. Trei tone de fecale si pleacã de acolo... usurat. Politia îi ia urma împuþitã si-l aresteazã. Raportul investigatiei aratã cã: au gãsit douã tone jumate de fecale si încã jumate de tonã pulverizatã peste pereți si mobilã.
Începe un proces.
Îl cheamã pe patisier pe post de martor. Judecãtorul îl întreabã: "Deci, mergeati acasã sã vã
odihniți dupã o zi de muncã," "ați deschis ușa si... rahat!" "V-ati simtit rãu, ati vomat?"
Judecãtorul încerca sã stabileascã daunele morale nu numai cele materiale.
"- Nu, nu am fãcut-o.”
- Cum așa?"
"Uite asa, domnule judecãtor.Dacã era o balegã sau douã, as fi vomat.Dar douã tone jumate de rahat nu-ti provoacã nici greatã."
Concluzia e simplã:
Vãtãmarea morala, asta conteazã, nu cea materialã.

MORALA: Cu cât e mai mare rahatul, cu atât e mai micã paguba.

PS: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare si mai adaug: simt, scriu si mă exprim

atunci când florile îmi vor cădea
si frunzele asemenea
când îmi va mai ramane decât tulpina;
atunci sa vi sa-mi zici ca iarna are curcubeu
si vara ninge
când plânge diamantul înaltului ghețar
si sticletele vieții raspnadeste negrul de stejar
atunci sa vi sa mă trezești, sa-mi zici ca totul fu-n zadar
ca nu te risipești
când zâmbetul izvorului ascuns iți va ajunge la urechi
sa ști ca eu sunt cel care te-a dus
pe culmi si vai de umbra nepătrunse si-nțelese.
iar tu când singura vei sta albastrul sa-l cuprinzi
....................


PS: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare si mai adaug: simt, scriu si mă exprim

In lumea mea totul e alb,
Sunt si animale-n lumea mea
Si ele sunt tot albe si florile sunt albe
Iarba e si ea alba, de-altfel ca si norii.
Totul e alb ca lumea mea, nu poți vedea nimic
Totul e de un alb netransparent si infinit.


IN LUMEA TA OARE CUM E?

Si totuși, tu femeie, daca ai vedea 5 flori, in lumea mea, ele cum ar fi ce culoare ar avea? Nu te chinui sa-mi răspunzi știu ca nu poți, vroiam decât sa-ti spun ca pot fi 5 flori (...) in lumea mea.


PS: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare si mai adaug: simt, scriu si mă exprim