Legenda Lupului Alb

Am mai scris despre acest subiect, sau cel puțin am început sa scriu...mai tot ce fac eu poate fi caracterizat doar ca un început (impulsul din spatele acțiunii)...
E vorba de clipa, timp, "efemeride" sa le zic așa si in cealaltă parte a balanței e vorba despre ce ramane statornic, ce nu uitam...


Cu mult timp in urma, cu un pas înaintea lumii ce a început sa-l citească am citit si eu Alchimistul de Paulo Coelho. E o carte ce mi-a plăcut si pot zic impresionat, de fapt mai toate cartile lui au lăsat o amprenta asupra mea, citite intro oarecare ordine te poarta printre anumite etape... Ok, sa revin, in acea carte era vorba, printre altele, de "povestea personala". De când am citit povestioara alchimistului si pana acum am tot încercat sa-mi descopăr sau sa-mi aflu povestea (si au trecut aproape 10 ani de atunci sau poate chiar 10?), pentru ca astăzi fara prea mult efort sa aud un zgomot ca acela provocat de o moneda ce cade intrun vas de metal.


Ce ti-e si cu povestea asta personala...exista, părerea mea, doua variante de a ti-o afla: odată după ce "ti-ai luat la revedere de la barcagiu" si altfel, printro sclipire de moment si o determinare de-o viața. Exista totuși si cazul celor mai puțin "fericiți" ce nu si-o știu niciodată si hoinăresc ca simpli vagabonzi pe străzile vieții.


E ciudat cum dintre atatea intamplari, povesti, conjuncturi, istorii si istorisiri efemere unele raman nemuritoare in mintea si inima noastră, doar ca raman imortalizate. Ce e viața: sa fie o insiruire de acțiuni, sa fie ceva ce începe ca sa se sfarseasca, sa fie ceva ce curge pentru ca la un moment dat sa se fi scurs tot? Nu știu cum funcționează memoria, fie ea individuala sau colectiva, însa unele lucruri raman împietrite in ea, timpul nu le deteriorează. Oare de ce amintirile nu prind viața (trimitere cu câteva rânduri mai sus)? Sau poate ca viața, pentru fiecare dintre noi, e acel ceva ce nu a apucat sa se sfarseasca, inchieie, ce nu a zis ultimul cuvânt: e zâmbetul ce ne creează amintirile si visele...?


Sunt multe lucruri despre care as putea sa scriu, sunt multe lucruri ce as vrea sa le scriu, sunt multe lucruri ce merita citite; din păcate sunt așa de puține momente când se poate pune ceva pe "foaie". Poate la un moment dat o sa aștern totul, așa cum natura din când in când acoperă totul cu neaua ca noi sa putem citii povestea ei, in albul imaculat...


Vremea vremuiește,
Timpul dăinuiește
Clipa se stinge
Dragostea se-atinge.

Vremea vremuiește
Viața se traiste
Clipa-i trecătoare
Amoru-i ca o floare.

PS: nu uita cheia reușitei: dorința, credința si răbdare si mai adaug: simt, scriu si mă exprim